Festivalul de modă “City FashionWeek”, aflat la a X-a ediție, a avut loc în perioada 14-15 noiembrie 2024 în impunătoarea sală “Grande Vista” a elegantului hotel “Wonderland” din Cluj-Napoca.
“City FashionWeek” reprezintă singurul eveniment de modă din Transilvania care face parte din circuitul internațional al prezentărilor de modă de la Milano, Paris, Londra și New York, orașe cu o tradiție îndelungată în acest domeniu.
Festivalul a fost prezentat de Cezar Ouatu, iar pe catwalk au defilat în cele două zile de fashion peste 150 de modele, adulți și copii.Intrarea la eveniment s-a făcut atât pe bază de invitație, cât și liber.
În cadrul evenimentului, au prezentat colecții atât nume cunoscute din lumea modei și a designului vestimentar, precum Cătălin Botezatu, cât și tineri designeri cu potențial.
Colecțiile care au fost prezentate în cadrul festivalului, respectiv designerii si casele de modă care au onorat cu prezența și cu creațiile lor festivalul au fost: Cătălin Botezatu, Florin Burescu, Adriana Agostini, Adonis Turcanu, Amalia Florea, Rochițe cu Stil by Andreea Petcu, Atelier TWINS, Bianca Buca, Bianca Ripan, Carmen Ormenișan, Carmen Roată, Claudiu Lungu, Daniela Vișan, Denisia Vieru, Diana Gabor, DiR Dilyana Rusanova, Elisa Pașca, Eve Juliett, Florance, Ileana Carpenean, Ioana Bogdan, Ioana Bosman, Ioana Gata by IUnique, Irina Andronache, Iulia Făget, Helen Vișan, Lungu Iulica Oana, Malvera, Miha Cirlugea, Mihaela Andronic, Mirela Hirte, Oana Berce, Patricia Kudo, Pasha Man, PUSA CIUCLE, Renee, Rodica Maria Pușcaș, Royal Gentleman, Secuiana, Simona Noroc, Simona Șpan, Toress, Verdeș Loredana, Xena Coșeru, Marqezza și Eleganz House by Aura Dănălache.
Atât colecțiile, cât și locația extrem de elegantă de desfășurare a evenimentului, “Wonderland”, cărora li se adaugă o logistică spectaculoasă cuprinzând catwalk, ecrane LED, lumină și sunet, au transformat festivalul într-un show cu adevărat memorabil.
Evenimentul a avut o importanta expunere media, atât în presa scrisă, cât și la TV, la radio și în online.
Președintele “City FashionWeek”, Ștefan Farrell, cel mai bun organizator de evenimente fashion din Romania, mulțumește tuturor partenerilor care au susținut acest eveniment: Chirurgie estetică Dr. Fodor Lucian, Royal Crown Cola, Gloria Jean's Coffees, Opticris, MarosBIKE.ro, Benedek, Alb Studio, Sabon, Sofia Store, meimei.ro, Croma, Mobilelux, KENO BAU Windows and Doors, nobilacasa, Mocheta Gilau, VLAdiLA, Oglinda Poveștii Tale, OPTICS Q Vision, Safe Security, Andrei Pleșa, Drive Smart, Reshape Studio, Pepsi, Ostoya Vodka, Black Out Food Delivery, FautorWinery, NALA, Duke Pro, 6.ZeroSEIPUNTOZERO, TopLine, Yves Rocher, Ciao Ragazzi, Paffet, Punto Pasta, Brazilian Grill RODIZIO, Ingres, Mirgo Shop, PMA Invest, Pablo Sign, OSM, sinergo, cât și tuturor partenerilor media Național TV, Canal 33, EBS Radio, Radio FIR, Radio SOMEȘ, RADIO NAPOCA și ncn.
“City FashionWeek 2024” a fost un eveniment cu personalitate, care a adus eleganță, stil și rafinament !
Mai multe informatii aici: www.cityfashionweek.ro